Potrivit anchetatorilor, femeia de 82 de ani a fost urmărită până în toaleta bisericii de un tânăr de 24 de ani din localitate, iar acolo, bărbatul a bătut-o și a violat-o. În momentul în care a fost descoperită de soția preotului, victima se afla în comă, fiind transportată de urgență la Spitalul Județean din Galați. În noaptea de marți spre miercuri, aceasta a murit.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați au solicitat instanței emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele agresorului care inițial a fost cercetat pentru comiterea infracțiunilor de tentativă la omor calificat și viol.
După ce femeia a murit, procurorii au solicitat modificarea încadrării faptei în omor calificat iar bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
„S-a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, ieri (n.r. marți). Este vorba despre un inculpat din Ivești, în vârstă de 24 de ani, cercetat pentru tentativă la omor calificat și infracțiune de viol săvărșite asupra unei persoane în vârstă de 82 de ani. Între timp victima a decedat. Infracțiunea s-a petrecut în toaleta bisericii din localitatea Ivești, pe 8 aprilie, în timpul zilei. A bătut-o foarte tare, a violat-o, ea avea multiple lovituri în zona capului, a pieptului, fracturi costale, echimoze foarte multe”, a declarat presei, miercuri, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, Liliana Istrate.
Potrivit anchetatorilor, agresorul a mai fost condamnat în trecut în mai multe dosare de furt. Înainte de comiterea crimei, el se afla în stare de recidivă post executorie.